149 I 2024. LUMINA LUMII SAU SOARELE, DOMNUL ISUS ȘI CREȘTINII I Podcast I Pasaje Biblice : Ioan 11 : 9 – 10 I Ioan 8 : 12 I Matei 5 : 14 I Meditaţii din Cuvânt I Cezareea I Reşiţa I 28 Mai 2024 I „Lumina lumii” este o expresie folosită în Noul Testament având cel puțin trei înțelesuri : 1. soare și lumina zilei (este sensul fizic al expresiei) 2. Domnul Isus și 3. creștinii, copiii Lui (ultimele două expresii folosindu-se într-un sens spiritual). Lumina lumii este expresia care arată că responsabilitatea creștinilor este enormă deoarece noi ÎL reprezentăm pe Domnul Isus pe întregul pământ ! Astăzi, cu ajutorul Lui Dumnezeu doar vom aminti cele trei înțelesuri ale expresiei „lumina lumii”. În primul rând vom nota că „Lumina lumii” este o expresie folosită pentru : I. Soare și lumina zilei În Ioan 11 : 9 – 10 sunt notate cuvintele Domnului Isus care le-au fost adresate ucenicilor Lui : „Isus a răspuns : „Nu sunt douăsprezece ceasuri în zi ? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentru că vede lumina lumii acesteia ; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentru că n-are lumina în el.” În al doilea rând, „Lumina lumii” este o expresie folosită pentru : II. Domnul Isus În Ioan 8 : 12 scrie că, celor care-L ascultau : „Isus le-a vorbit din nou şi a zis : „Eu sunt Lumina lumii ; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” Iar în al treilea rând, „Lumina lumii” este o expresie folosită pentru : III. Creștinii sau Copiii Lui Dumnezeu În Matei 5 : 14, ucenicilor Lui Domnul Isus le-a spus : „Voi sunteţi lumina lumii”. Eu sunt o lumină pentru cei printre care trăiesc ? Îmi îndeplinesc eu menirea, rostul meu de pe acest pământ, misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o de-a-i câștiga pe cei din jurul meu pentru Dumnezeu ? Doamne Isuse, ajută-mă să știu care este voia TA pentru mine, să nu mă las deviat de la chemarea mea, ci să-mi îndeplinesc rostul de pe acest pământ ! Amin ! Podcastul poate fi ascultat aici :
No transcript available.